Les années folles... Je les encore regrette..

Cristian Vasile-Saruta-ma
Nici nu m-am trezit bine si prin geamul intredeschis primesc nu doar racoarea diminetii de vara, dar si tropotele trasurilor, strigatele vanzatorilor ambulanti, uruitul tramvaielor sau voci diverse care se frang cu aceeasi repeziciune cu care au aparut. De cum imi arunc pasii pe lespedea inca rece a strazilor, ma infasoara savoarea amestecului pestrit de mercantilism si boem, de candoare si poltronerie, de daruire si trivialitate. Cu 30 lei pot cumpara mai multe gazete. Iau doar Viata romaneasca, Bilete de papagal si Universul literar. In deplina tihna servesc dejunul la Capsa rasfoind noutatile de pe foile abia scoase de sub tipar. Sunt singur in coltul dinspre Edgar Quinet, pesemne ca boemia bucuresteana nu s-a trezit inca. Pe geam vad agitatia sufletelor cautandu-si fericirea pe Calea Victoriei fie la reprezentantele automobilelor, fie la Galeriile Lafayette ori la Magazinul de delicatese Dragomir Niculescu. Burghezia frematanda se saluta ridicand cilindrul sau sarutand mana inmanusata a unei distinse doamne. Uneori aceste gesturi ascund o calda prietenie dezinteresata. O calda prietenie poate exista si intre doi oameni fara dare de mana,dar pe care ii unesc aceleasi idealuri, preocupari, poate chiar si aceeasi iubire.
Ies din cafenea. Vreau sa simt pulsul acestui oras liber, plin de viata, in cautarea de noi repere sincronizate cu cele occidentale, dar si cu griji si probleme meschine fara de care nu ar mai avea farmecul oriental ce il unicizeaza. Dau de Palatul Telefoanelor. Tresalt, amintindu-mi de isteria creata in jurul noii inventii care pur si simplu i-a extaziat pe concetateni. Toata lumea este innebunita sa sune pe toata lumea, telefonul a devenit ceva indispensabil. Si parca a fi venit la pachet cu cinematograful. Exista aproximativ 50 de cinematografe la jumatate de milion de oameni, ceea ce este o cifra impresionanta. Filme ruleaza pe tot parcursul zilei, la toate salile. Dar in aceasta goana nebuna dupa filmul vorbit nu de putine ori ochiul avizat sanctioneaza peliculele de calitate indoielnica despre care spune ca au luat locul cartilor care se ingalbenesc prin librarii. Lumea mai citeste inca, dupa cum demonstreaza intreaga dezbatere publica pe seama romanului lui H.D. Laurence: "Amantul doamnei Chatterley" socotit drept frivol. Se citesc deopotriva autori romani si straini, gazetele acorda anual premii pentru literatura autohtona de calitate. Gazetele sunt un fel de metaliteratura. Sunt scrise in marea lor parte de literati versati care ocupa pozitii transante in ceea ce priveste diverse evenimente ale timpului.
Dupa pranz Calea Victoriei este ticsita de lume. Oamenii ocupa nu numai trotuarele ci si strada, facand trecera automobilelor aproape imposibila. Aici este locul unde protipendata capitalei isi etaleaza garderoba, bijuteriile, parfumurile, dar si.. cunostiintele. Doamnele tot mai emancipate poarta haine din ce in ce mai scurte care le fac trupul, pana atunci bine ascuns, acum mult mai vizibil. Eleganta, rafinamentul si delicatetea raman insa la mare pret. Domnii, cand nu sunt insotiti, si cand nu citesc gazetele, ori nu discuta ultimele mutari politice, pot fi zariti la meciuri de fotbal sau de box, ori la curse de cai, de mare popularitate.
Pasesc pe Bulevardul Elisabeta si merg catre Cismigiu, oaza de liniste din mijlocul agitatiei. De pe banca libera pe care cu greu am gasit-o, vad deopotriva copii de-o schioapa, sahisti batrani care se tachineaza zgomotos, inconjurati de nenumarati chibiti, dar si liceeani frumosi care isi ascund iubirile curate in spatele frunzelor de castan. Toate aceste fiinte cu preocupari din cele mai diverse sunt legate imuabil de prospetimea vegetatiei crude si a efluviilor nesfarsite care contopesc flori si fructe exotice.
Dupa amiaza, la Sosea vad perechi, perechi care au iesit la promenada in acordurile fanfarei. Printre acestia se strecoara si "profanii", care intre doua cuvinte, mai trag si cate o ocheada la cei din jur, facand si cateva remarci discrete. La intoarcere se pune intrebarea: concert la Ateneu sau spectacol la Teatrul National? In casa muzicii dirijeaza Enescu un concert de Mozart, iar in partea cealalta Leny Caler sau Maria Ventura ridica sala arhiplina in picioare intr-o drama de Shakespeare. Primele impresii sunt consumate de cele mai multe ori la scurt timp in acordurile de jazz de la Royal in fata unui filtru sau mai tarziu in vreo recenzie din Argus. Discutiile aprinse continua mult dupa miezul noptii, cu toate ca orasul este adormit in tacerea noptii.
Este oare adevarat ca toate acestea s-au petrecut in Bucurestiul interbelic, acum aproare optzeci de ani? Este oare cu putinta ca pe tarana pe care pasesc sa se fi trait odata atat de frumos?