Teatrul de ieri si de azi

MOTTO: “Ridendo castigat mores”
Sali de spectacol umplute pana la refuz, toalete impecabile, misterul de dinaintea ridicarii cortinei, auzul gongului, piese de anvergura ale marilor clasici reprezentate in culoarea epocii atat prin decoruri bogate cat si costume extrem de sugestive sunt deja elemente ale trecutului, ale unei ere demult incheiate.
Dar cu ce au fost insa inlocuite aceste elemente nelipsite dintr-un spectacol de teatru? Cu niste comedii facile, actuale, care il iau in balon pe omul modern (teatrul de consum), care, bineinteles, nu necesita prea mult talent si nici preocupare, decoruri sumare, actori cu doua trente pe ei sau chiar despuiati de tot. Iar acum urmeaza publicul care se prezinta in conformitate cu cele de pe scena pe care chiar el insusi le-a modelat dupa gusturile si tendinte. Rochiile de seara si costumul cu papion au fost inlocuite de tinute lejere, jeans cu adidasi sau chiar trening, bunul simt a fost dat pe neobrazarea de a nu inchide mobilul in timpul spectacolului si de a comenta cu voce tare intr-un mod de-a dreptul vulgar ceea ce se petrece pe scena.
Cu mare regret, dar calitatea spectacoleleor, daca este sa o comparam cu cea din trecut a scazut dramatic. Tot actorii invarsta fac sarea si piperul, dar dupa ce se vor duce si ei cu cine mai ramanem? Este o problema care implica atat scoala de teatru cat si societatea romaneasca intr-o globalizare perpetua. Prin piese ieftine care “se vand” teatrul modern a fost golit de substanta, tearul de azi nu iti mai da “tema pentru acasa”, nu te mai pune pe ganduri atunci cand te inchizi in camera ta, ci doar iti vin in minte lucrurile de zi cu zi imediat dupa ce ai parasit sala de spectacol. Te simti ca si cand nu ai fi fost intr-un loc de cultura ca sa iti mai clatesti neuronii si asa imbacsiti de tampeniile de la TV.
Din pacate, odata cu substanta teatrului s-au golit si salile de spactatori.De ce? Pentru ca in secolul XXI publicul este interesat de alt tip de relaxare, este mult mai comod sa stai in fata calculatorului sa navighezi pe marile inspumate de monstrii virtuali ale interbetului sau sa pierzi timpul in fata televizorului urmarind emisiuni stupide despre oameni care nu stiu pe ce sa mai arunce cu banii. Tot la indemana oricui este sa vada de la el de acasa ecranizarea unei piese care de multe ori se dovedeste o distorsiune a sursei de inspiratie sau sa bantuie cu amicii prin bodegute irosind timpul de pomana. Cartile sunt excluse din start. Sunt extrem de putini cei care mai au in zilele noastre o astfel de preocupare, cam la fel de putini ca si iubitorii de frumos, categorie in care se include si teatrul. Genul dramatic, o alternativa pentru cei carora nu le place sa citeasca se dovedeste a fi repudiat.
Tinerii sunt obligati de catre profesori sa vina la teatru pentru ca altfel primesc nota mica, insa mai bine ar ramane acasa. Excluzand faptul ca orice vizionare de spectacol presupune o prealabila documentare, acestia sunt pusi pe glume, uita unde se afla, nu sunt captati de absolut nimic din ceea ce se petrece in fata lor si incepe rumoarea. Pe buna dreptate ceilati sunt deranjati, se enerveaza, nu pot sa mai urmareasca nimic si astfel o seara care s-a vrut agreabila se transforma in ceva neplacut.
Dar unde este publicul matur, cel care ar trebui sa inteleaga cel mai bine fenomenul teatral? Fie scarbit de atata mediocritate prefera sa ramana acasa si sa savureze o carte buna, fie, ceea ce este mai grav, este atat de plafonat incat nu se mai poate gandi si la hrana sufletului, fiind preocupat de giftuirea cu gratare si mititei la iarba verde in acompaniementul deja arhicunoscut al manelelor. Aici intervine mentalitatea aceea paguboasa a romanului care necesita timp indemungat si o asidua munca de lamurire pentru o cat de mica schimbare. Romania sta extrem de prost la capitolul promovare a culturii in genaral. Campanii majore in presa scrisa si cea audio-vizuala pentru diseminarea elementului teatral nu sunt, sau daca sunt trec aproape neobservate, pentru ca aceasta presa prefera ceea ce se cauta, caci prezentand un strop de arta ii scade audienta si, deci este in pierdere; scoala romaneasca nu are nici un fel de interes sa deschida ochii copiilor ca exista si ceva mai bun decat fumatul sau sedentarismul in masa la care ii predispune.
Daca ne luam dupa zicala “Speranta moare ultima” singura solutie ramane speranta ca vor aparea oameni care vor salva starea actuala de fapt si ca adevaratul teatru nu se va stinge odata cu epoca vitezei...

"Asa-s de negri ochii tai, lumina mea"

Te rog, Doamne, lasa-ma sa ma atarn de acest vis utopic, sa il strang in palme si sa il transform intr-o clipa de adevar.
Vreau sa dorm pentru o vesnicie sa nu mai cunosc nimic despre aceasta comedie dezgustatoare care mi se infatiseaza la fiecare pas, sa ucid ielele blestemate cu aceeasi arma otravita cu care m-au injunghiat pentru a intra in hora innebunitoare a ideilor. Vreau sa fiu iar la marginea lumii, la un pas de genunea innegurata de fumul inecacios al masinilor harbuite de greselile trecutului, fiecare fibra a corpului sa simta frica de propriul eu. Doar atunci voi reusi sa pretuiesc valoarea inegalabila a aeruui pe care il respir chiar in acest moment, sa zambesc fara motiv sa ma napadeasca o beatitudine debordanta doar la auzut batailor inimii. Stiu cum sa supravietuiesc atunci cand innot in suvoaiele inghetate si pline de sloiuri ale provocarilor.
Imi vin in minte cateva versuri de Blaga! Tresar...