Subteran.Subconstient [divagatie din prezent]

"Acum e noapte, dar e frig
Privesc in sus si numai stele.
Nu stiu de voi gasi de-acum putere
Sa cant, sa fug, sa cred, sa scriu

In mine am uitat sa cred
Sunt doar un umblet prin desis,
De ani eu am uitat s-alerg
M-am afundat mereu in ghimpi de alunis."
Ma intorc de la un priten de pe masa caruia am sterpelit o pagina cu versurile de mai sus. Cat de bizara mi s-a parut aparitia asta. Il cunosc de atata vreme si niciodata nu am crezut ca omului acestuia i-a trecut vreodata prin cap sa scrie. E adevarat ca nu e chiar cea mai buna literatura, dar n-am crezut niciodata ca un juisor versat poate deveni artist. E adevarat ca si un artist este de multe ori juisor, dar in sensul celalalt este mai complicata trecerea.
Un zgomot inextricabil imi trece acum prin creieri. M-am incurcat intr-un paianjenis feroce, dar care a devenit sedativ imuabil. Libertatea pentru care ma voi lupta si pe care o voi cuceri in cele din urma nu va face decat sa imi dea o stare de surescitare care se va domoli doar atunci cad voi fi din nou in plasa paianjenului. Si iar va incepe intreaga poveste. Nu ma simt bine decat cand sunt captiv si schingiuit. Ce interesant..
Da, ma gandeam la pritenul meu ale carui stihuri se plimba acum in mana mea. Cat de superficial sunt. Judec oamenii dupa aparente si mi-e frica sa trec Dunarea cu bacul. Poate ca superficialiatea este o forma de aparare. Altfel m-as inspaimanta. M-as inspaimanta de ce? De mine insumi m-am inspaimantat deja, restul ar fi concluzia.
In fond nu stiu la ce ma gandesc acum. Am inceput sa merg din ce in ce mai repede pe strada ticsita de lume. Odata cu miscarea membrelor au inceput sa se faca tot felul de legaturi, care mai de care mai neasteptate si in memoria mea, si in prezentul meu. Urmele zbuciumului urban se frang in darele, la inceput fine de nisip moale. Am inceput sa alerg. Sunt atras irezistibil de o forta demonica latenta, pentru multa vreme macinata de amintiri. Unde se va incheia totul? Picioarele simt tot mai mult melanjul de nisip si calacar, de abis si scoica, de etern si de acum. Da, privesc marea intr-o noapte cu lumini de Creatie.. Pietatea ma impinge mai departe, tot mai departe. Undeva acolo te voi regasi.. [... fara continut]

N-am mai visat demult

Traversele ma duc spre cai oculte. Sunetul lor sacadat e altul acum, semneaza cu litere rupte foaia definitiva. Un pumn de vise mi-am bagat in buznarul drept, iar gandul meu se suie acum pe scari inefabile deaspra norilor. Mi-au cresct aripi albe de aer inalt. Dar nu mai vad traversele?! Din nori de vata de copilarie imemoriala vad din cand in cand liniutele care tind sa devina puncte. Sunetul lor a fost inlocit de o siderala melodie. Orfismul care ma inconjoara e atat de dulce si de cald. N-am mai auzit niciodata asa ceva..
Sunt in mijlocul noptii cu o mica valiza in mana. Nu stiu incotro ma indrept, dar cu siguranta stiu unde ma aflu. Un card de ciori mai croncane alene, iar peste cele doua randuri de plopi batrani vad o cupola luminata, iar deasupra luna rece si perfida... Iata, un crampei de pietate in orasul asta amortit de griji latine.
Ma gandesc la sufletul meu care e acum departe. Poate va ramane departe pentru totdeana. Cine poate sti? Ma voi resemna sau voi lupta si inexorabilul providentei?!