In cartea sa "Despre ura" Gabriel Liiceanu clasifica acest senstiment in doua categorii: ura "de pornire" si ura de reactie. Prima se refera la ura care apare fara a avea o cauza, doar pt ca X este mai frumos, destept, etc. decat Y, iar cea de-a doua ca o reactie la raul produs o persoana anume. Ura la care ma voi referi in acest articol face parte, daca e sa o luam dupa cei care au urat din cea de-a doua categorie. Acest sentiment devenit dominant in societatea romaneasca de dupa 1948 are origini mult mai vechi. In secolul XIX prin vocea lui Karl Marx ura a devenit organizata. Ea a fost pusa "in slujba" unei ideologii devenind astfel argumentata, teoretizata, programatizata. Din acest moment tot ceea ce ura facea in numele unei ideologii nu mai era nicidecum ceva rau, ci dimpotriva ceva "benefic" pentru progresul societatii.
Dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial romanii nici nu se dezmeticisera bine si erau condusi deja de un partid unic care isi incepuse programul sau radical. Au socotit la inceput ca este vorba de o "pedeapsa" a cerurilor. Era ceva atroce ca sa isi imchipuie ca era adevarat. Dar ca orice astfel de punitie trebuia curand sa se sfarseasca. Cand insa nu s-a dovedit a fi cum ei sperau s-au inspaimantat si s-au temut pentru vietile lor. Inspirata din operele lui Karl Marx si Friedrich Engels, doctrina comunista a promovat ura de clasa (suprematia proletariatului in dauda burgheziei), lichidarea dusmanului prin orice mijloace. Dupa ce acei reprezentanti ai "clasei exploatatoare" au fost eliminati a venit randul intelectualilor care nu au vrut sa abdice de la scopul lor acela de a veghe asupra valorilor eterne ale omenirii. Refuzand sa organizeze si sa coopereze la construirea unei ideologii, asa cum facusera intelectualii tradatori, aceastia au intrat in categoria de inamici ai regimului care deci, trebuiau pedepsiti. Mi se pare inacceptabil ca, acei carturari, acei eruditi, care erau floarea gandirii romanescti, aceia care in fond ar fi fost capabili sa aduca prosperitatea in sanul societatii, tocmai aceia sa fie eliminati... Si in dauna cui?! In dauna muncitorilor si a taranilor, preocupati de altfel in sporirea productiei si a "randamentului" acesteia. Nu cred ca mai are rost sa continui aceasta idee...
Pe de alta parte, "ridicand in slavi o fiinta inferioara, au dat poporului roman un standard de valori si de omenie extrem de scazut; facand din cinism suprema regula de comportament , le-au atrofiat cetatenilor simtul orientarii in viata si au rapit unui popor care, avea nevoie de ele, reperele morale. Pe scurt au devastat spiritul romanilor si substanta morala asocietatii romanesti."
Ura abnegata acumulata in timpul acestui regim nu a facut decat sa imbolnaveasca o intreaga societate, sa distruga orice spirit individual, sa aduca o grosolana plafonare in numele "binelui" colectiv, sa gaseasca alte valori etice si morale, sa prabuseasca generatii intregi in numele unei superioritati prostesti.
Articol inspirat din "Despre ura", Gabriel Liiceanu; textul citat este extras din volulmul de fata;
