Traversele ma duc spre cai oculte. Sunetul lor sacadat e altul acum, semneaza cu litere rupte foaia definitiva. Un pumn de vise mi-am bagat in buznarul drept, iar gandul meu se suie acum pe scari inefabile deaspra norilor. Mi-au cresct aripi albe de aer inalt. Dar nu mai vad traversele?! Din nori de vata de copilarie imemoriala vad din cand in cand liniutele care tind sa devina puncte. Sunetul lor a fost inlocit de o siderala melodie. Orfismul care ma inconjoara e atat de dulce si de cald. N-am mai auzit niciodata asa ceva..
Sunt in mijlocul noptii cu o mica valiza in mana. Nu stiu incotro ma indrept, dar cu siguranta stiu unde ma aflu. Un card de ciori mai croncane alene, iar peste cele doua randuri de plopi batrani vad o cupola luminata, iar deasupra luna rece si perfida... Iata, un crampei de pietate in orasul asta amortit de griji latine.
Ma gandesc la sufletul meu care e acum departe. Poate va ramane departe pentru totdeana. Cine poate sti? Ma voi resemna sau voi lupta si inexorabilul providentei?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu