In memoriam ("Cata luciditate atata existenta si deci atata drama")

Ieri, 14 mai 2008 s-au implinit 51 de ani de cand cortina s-a lasat peste pleoapele ostenite ale neobositului scriitor.“Un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent si neprihanit totodata, plin de subtilitate, de patrundere psihologica dar si naiv, cu inocenta si cu talent de poet, vorbeste despre dragostea lui, despre femeie, asa cum o vede el, despre oameni, despre nasterea pamantului din haos si din acest monolog nervos se desprinde incetul cu incetul o viata sufleteasca indeterminata, dar reala, un soi de simfonie intelectuala care te suprinde prin exactitatea cu care elemente disparate se intetesc, care te incanta prin placerea ce poate rezulta din claritatile psihologice » o admirabila caracterizare apartinand lui George Calinescu incercand a descrie remarcabila personalitate a celui care a fost CAMIL PETRESCU.
Orgolios, hipersensibil, insetat de ideea iubirii si a dreptatii absolute, inadaptat superior, spirit analitic detasat de lumea reala acest om a facut din munca scrisului un act de cunoastere, si autocunoastere, o analiza lucida si intransigenta a vietii in diferite momente. Asa au luat nastere personaje memorabile precum Gelu Ruscanu, Andrei Pietraru, Pietro Gralla, Stefan Gheorghidiu, sau Danton. Inzestarati cu aceleasi insusiri ca si ale creatorului lor acestia raman drepti, neclintiti, printre ruinele propriului esec. Chipul lor se inalta, statuar, deasupra dezastrelor, cu privirile atintite spre steaua care le-a calauzit pasii- spre absolut.
Posedand vaste cunostinte in domeniul filosofiei, studiind matematici si logica, creatorul teatrului de idei in literatura romana si in acelasi timp un bun teoretician de teatru, gazetar cu un ascutit spirir polemic, dar manifestat in limitele decentei, acest om mi-a fascinat adolescenta, m-a facut sa ma simt mai aproape de transcendental. Fiecare cuvant al sau ma face sa simt un reflex in fibrele constiintei mele, fiecare idee este parte din intregul meu...

Din insemnari

*** A nu mai pune un lucru la indoiala inseamna ca deja nu se mai crede in progres, nici in posibilitatea aprofundarii; este o lasitate fata de viata, este o frica fata de adevar, este o negare a polivalentei si a profunzimii realitatii; astfel il cunoastem intr-o masura pe Cel ce este neexprimat pentru orice imagine sau termen.
*** Credinta consta in faptul ca omul este absolut increzut in bezna si necunoscutul care il sperie si care contin o revelatie, un inteles, ca haosul din fata sa poate fi la un moment dat strafulgerat de lumina pe care o numim "sens" si care va crea o armonie, fie si partiala, primara.

"Viata necercetata nu merita traita" (Socrate)