Vreau să traiesc voluptatea tăcerii, să simt mult şi să vorbesc puţin, să traiesc prin emoţii fiecare clipă. Vreau să fiu aşa cum sunt eu, fără prejudecaţi şi constrangeri meschine. Vreau să resimt în toată fiinţa mea otrava înfrântă a filistinilor care au vrut să mă provoace, să mă rănească şi să râd sardonic în mine, mefistofelic şi blajin. Atunci voi resimţi o puternică levitaţie purificatoare care îmi va da forte noi, nepreţuite.
Aşa am să pot să mă afund intr-un loc necunoscut cu oameni necunoscuţi cărora lei voi asculta răsuflarea tensionată. Voi hoinări singur pe bulevarde luminate de dor şi de istorie, prin palate vechi cu esenţe sacre, voi căuta sepulcrul meu fără de preţ. Da, voi zâmbi oricui la întamplare fără să ştiu de ce, nu mă va ţine nimeni de mână, iar sufletul o să imi fie dus departe, poate prin forfota anilor de graţie interbelici lângă boem şi cântec, lângă spirit şi vis, lângă idee şi preţuire. Paşii mei nu se vor lipi de asfaltul plictisit, inert, doar degetele vor atinge file dosite între lemne cu tari esenţe. Întotdeauna voi fi pe un peron murdar de griji, ticsit de copii înfrânţi de dorinţe mistuitoare, dar inconştienţi din cauza sedativelor surogate ale adevărului. Voi urca în odeoane somptuoase unde voi retrăi intens secunde grăbite din casa cu amintiri. Doar când visurile vor fi umbrite de mâinile nopţii voi auzi vocea dintr-un telefon care îmi va spune cine sunt şi îmi va explica ce simt. Da, gândul acesta mă înviorează şi mă face să imi doresc să fiu chiar acum acolo, sa uit ceea ce sunt pentru un pumn de vise. Nu sunt idilic şi nici prozaic, sunt o inimă blindată cu ochelari de soare şi cu rucsac, cu trenuri în gând şi în ideal, cu 3 lei în buzunar şi cu tenişi rupţi în picoare. Sunt un alergător în căutarea unui milimetru de fericire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu