NU

Poate ca sunt eu adepta stilului clasic, poate ca imi place acel teatru incadrat intre anumite borne, dar lectura anti-piesei "Cantareata cheala" mi-a produs o mare deziluzie. Cei care citesc randurile astea vor spune cu siguranta ca nu am inteles-o, insa cred ca nu e asa. Mesajul este unul interesant, aduce in prim plan conditia omului in secolul XX, acea existenta golita de orice continut, acea ingrozitoare neantizare a fiintei umane care si-a pierdut definitiv ego-ul. Anularea identitatii personajelor si incercare tulburatoare de regasire, eliminarea coordonatelor temporale, patrunderea comicului pe terenul tragicului sunt elemente de o subtilitate abil disimulata.
Dar modalitatea de exprimare a reusit de-a dreptul sa ma sacaie. Poate ca tocmai stilul face din aceasta piesa din sfera absurdului ceva iesit din comun. Limbajul "sacadat", repetarea exasperanta a unor cuvinte a reusit sa ma faca sa imi pierd calmul initial. Ma uitam cate pagini mai am de rabdat. Parca eram intr-un cerc ale carui dimensiuni incepusera sa se micsoreze ametitor. Norocul a fost ca nu e chiar atat de vasta. Pe masura ce citeam speram sa gasesc macar ceva cat de mic pentru o cvasireabilitare. Tocmai aberatiile, vorbele care nu aveau niciun sens si care fac deliciul acestui gen m-au iritat, iar lectura a devenit un supliciu. E bine totusi ca nu mi-am pierdut rabdarea intr-atat incat sa abandonez lectura. De altfel ar fi fost o pierdere insemnata. Pot sa pun ramasag ca aceasta piesa a fost savurata din plin de adeptii suprarealismului care dupa parerea mea au viziuni asemanatoare prin excentricul si futurismul reprezentarilor. Titlul este de-a drepul hidos si nu are legatura cu nimic.
Gata, este suficient, am inteles. Nu imi place teatrul absurdului si am sa incerc sa il evit de acum inainte in cazul in care nu voiesc o perturbare a dispozitiei afective.
Tot clasicii precum Shakespeare si Moliere raman salvarea in fata acestor stiluri novatoare.